Regulament Ordine Interioara

AQUILA SPA

REGULAMENT DE ORDINE INTERIOARA – AQUILA SPA

 

Prezentul regulament stabilește desfășurarea normală a activităților și serviciilor oferite clienților, pentru ocrotirea sănătății lor, precum și în scopul respectării ordinii, păstrarea curățeniei și asigurarea bunei functionări a echipamentelor din incintă.

Cunoașterea, însușirea și respectarea regulamentului este obligatoriu pentru toate persoanele care frecventează Centrul Aquila Spa, clienți, colaboratori cât și pentru personalul angajat.

 

PLATA SERVICIILOR se realizează numai la recepția centrului spa.Plata se încasează sub forma de numerar sau prin card bancar. La recepție puteti de asemenea solicita abonamente Vitalis Aria, pachete de proceduri corporale cât si Gift Card-uri (carduri cadou) atât individuale cât și corporate.

Costul serviciilor, durata lor, a produselor comercializate pot fi modificate in conformitate cu decizia conducerii Centrului Spa, fără preaviz și vor fi afișate de îndată.

 

SPA BOUTIQUE: În proximitatea recepției regasiti Boutique-ul Aquila Spa în care veți regăsi produse și articole spa. La achiziționarea produselor de retail nu se fac retururi și nu se returnează suma produsului.

 

PROGRAM SPA: Aquila Spa este deschis intre orele 10:30 – 23:00 pe tot parcursul anului cu exceptia urmatoarelor Sarbatori Legale ( Vinerea Mare a Pastelui Ortodox, Prima zi si a doua zi  Pastele Ortodox, Prima zi de Craciun) si  pentru data de 24 si 31 Decembrie programul va fi intervalul 10.30 – 16 . Ultimul acces se va face cu cel putin o ora înainte de închidere. Orele de deschidere și închidere ale centrului spa trebuie respectate. Pentru buna gestionarea a fluxului, vă rugam să vă pregătiți de plecare cu cel puțin 15 minute înainte de ora închiderii oficiale a centrului spa.

 

CHECK-IN: Vă sugeram să vă prezentați la Centrul SPA cu minim 30 de minute înaintea primei programări și cu 15 minute pentru următoarele, deoarece, înaintea tratamentului, va fi necesar să completați un formular de evaluare medicală. Sosirile târzii nu vor beneficia de o prelungire a duratei procedurilor programate și li se vor aplica contravaloarea tratamentului total.

 

PROGRAMĂRI: Este recomandat să rezervați în avans pentru a putea alege intervalul de timp preferat. Toate terapiile se programează în funcție de disponibilitate. Pentru confirmarea si garantarea rezervării, sunt necesare numele si datele dvs. de contact (nr mobil si email). Receptia Spa va confirma rezervarea, telefonic sau prin email, cu cel mult 24 ore înainte de ora acesteia. Vă rugăm să răspundeți solicitării noastre de confirmare.

În cazul în care nu reușiți să ajungeți la programare, vă rugăm să anunțați orice modificare sau anulare a programarilor cu cel putin 24 ore înainte de ora începerii terapiei. 

 

POLITICA DE ANULARE: Din respect pentru ceilalți oaspeți, anulările sau reprogramările pot fi efectuate cu minim 24 ore înaintea orei stabilite inițial, pentru a evita plata unei penalizări de 50% din contravaloarea serviciului respectiv. Anulările efectuate cu mai putin de 6 ore înaintea orei programate inițial vor atrage plata unei penalizari de 100% din contravaloare. Programările pot fi modificate doar în functie de disponibilitate. Vă recomandăm să urmați tratamentul conform programului stabilit deoarece se poate întâmpla să se suprapună cu programul celorlalți oaspeți, situație în care nu vom putea răspunde pozitiv solicitării dumneavoastră. Dacă aveți un serviciu preplătit (card cadou sau parte a unui abonament) și nu vă prezintați la programare de 3 ori, ne rezervăm dreptul de a nu mai onora acel serviciu.  

 

Abonamentul este individual, nominal, se eliberează pentru întreaga perioadă a tipului de abonament în vigoare și nu poate fi transmis altor persoane. Toți clienții – membrii sau invitați – trebuie să fie înregistrați la recepție la intrarea în Centrul Spa. Inscrierea se face pe baza cartii de identitate. Accesul in Centrul Spa  fiind permis numai după completarea formularului de înscriere și emiterea cardului de membru, care este strict personal și netransmisibil. Pierderea cardului nu atrage alte obligatii de plată decat suma aferentă reînnoirii cardului titularului în valoare de  100 lei.

 

ACCESUL IN ZONA SPA cu saune , bazine si piscina  se face doar cu ținuta adecvată: papuci, halat , costum de baie si prosop cu exceptia saunelor unde se pot folosi in cazuri exceptionale pestemaluri in lipsa  costumului de baie .

MEMBRII au acces în centrul spa doar pe baza cardului de membru care trebuie prezentat la fiecare vizită .

Este INTERZISA utilizarea de către o alta persoană cardul de membru decât a titularului. Această actiune conduce la anularea cardului și la reținerea lui la receptia centrului spa.

În cazul în care membrul refuză sau se află în imposibilitate, indiferent din ce motive, să prezinte cardul de membru la recepţie, conducerea îşi rezervă dreptul de a interzice accesul acestuia în incinta centrului spa. 

 

CLIENȚII OCAZIONALI se prezintă la recepție pentru a achita contravaloarea serviciului și pentru a primi brățara magnetică de la vestiar. Brațara magnetică se restituie la receptie în momentul când clientul vrea să părăsească incinta.

Mediul Spa este special conceput pentru a oferi oaspeților noștri o oază de relaxare și desprindere din cotidian. Vă rugăm să respectați dreptul celorlalți oaspeti la intimitate și liniște, neutilizand telefoane mobile în apeluri vocale în interiorul SPA-ului, cu excepția vestiarelor sau zonelor de relaxare,însă doar pentru mesaje sau navigare pe internet și schimbând pe mod silențios înainte de a intra în Centrul Spa. Fumatul este interzis în incinta Centrului SPA exceptând zona exterioară special amenajată.

Este interzis accesul în incinta Centrului Spa:

  • Persoanelor sub influenta alcoolului sau a drogurilor;
  • Persoanelor însoțite de animale;
  • Persoanelor cu boli infecțioase;
  • Persoanelor care nu poarta îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată pentru zona cu bazine kneipp si saune a Centrului Spa.
  • Persoanelor sub influența stimulentelor, sedativelor / substanțelor halucinogene.
  • Persoanelor care sufera de boli contagioase, au rani deschise, eruptii cutanate sau alte afectiuni
  • Persoanelor care detin arme, obiecte contondente sau orice obiecte taioase intepatoare, cu substante potential periculoase inflamabile, explozive, chimice sau toxice.

Introducerea băuturilor și alimentelor în incinta centrului spa este interzisă. Este permis doar consumul băuturilor comercializate/oferite de catre SC GENERAL TRADING  SRL beneficiar al brandului AQUILA SPA 

Clienții vor fi invitați să părăseasca incinta centrului spa în situația în care se constată:

  • Nerespectarea prezentului regulament;
  • Folosirea unui limbaj obscen, necuviincios, gesturi indecente, violență, cât și un comportament care să prejudicieze buna imagine a centrului spa;
  • Nerespectarea regulilor de igienă de la piscină ,ciubăr, saună, sălile de terapie, vestiare , dus .
  • Nerespectarea in mod repetat a indicațiilor personalului angajat al centrului spa;
  • Săvârsirea unor fapte ce pot fi asimilate unor infracțiuni;
  • Consumul de droguri, substante interzise;
  • Nerespectarea unei conduite decente cu partenerul/a la piscină, ciubăr, sauna, practicarea nudismului sau a tinutei „topless”în cazul persoanelor feminine.
  •  Folosirea în alt scop al saunelor decât cel pentru care sunt recomandate (ex: vaporizarea de lichide crescând exagerat umiditatea etc)
  • Nerespectarea regulilor în ceea ce privește săriturile in bazin sau ciubăr.
  •  Nerespectarea regulilor cu privire la introducerea obiectelor gonflabile in piscină sau ciubăr .

Ne rezervăm dreptul de a evacua forțat de pe proprietatea noastră clienții indezirabili și de a anunta organele abilitate în cazul unor dispute care nu pot fi soluționate amiabil între personalul nostru și client. Ținând cont de cele menționate mai sus, ne rezervăm dreptul de a ne selecta clientela.

În aceste cazuri, conducerea poate dispune anularea cardului de abonament și rezilierea de plin drept a contractului de abonament, fară intervenția instanței judecătorești, fără termen de grație și fără îndeplinirea vreunei alte formalități.

Toți membrii centrului spa trebuie să iși dea acordul pentru a fi  introduși în baza noastră de date, în scopul identificării și utilizării legitime a cardului de membru.

Pe toata durata șederii, clienții trebuie să iși încuie personal garderoba, să păstreze în condiții de siguranță cheia (bratara magnetică), astfel încat la ieșirea din zona spa să o poată restitui la recepție în bună stare de funcționare. În caz de pierdere a cheii (brațara magnetică), clientul este obligat să achite cheltuielile pentru cumpararea unei bratari noi.

Administrația centrului spa nu își asumă responsabilitatea pentru pierderea sau dispariția lucrurilor personale lăsate sau uitate în vestiar, săli, terase, piscină, sezlong, etc. precum si pentru bunurile de valoare care au fost lasate nesupravegheate. Vă rugăm să nu lasați la vedere sau nesupravegheate bunurile de valoare. 

Sunt interzise fotografierea si filmarea fără aprobarea conducerii sau a persoalului de la receptie.

Minorii cu vârste între 16 si 18 ani  pot achizitiona un abonament doar cu acordul scris al unui parinte sau tutore legal și pot folosi toate facilitatile noastre doar însoțit de părtinte sau tutore legal.

RECOMANDĂRI: Va rugăm să vă lăsați toate bijuteriile și imbrăcămintea în vestiar, păstrând lenjeria de corp. În cazul procedurilor, terapeutul vă va oferi lenjerie de unica folosință. Dacă procedura  dumneavoastra implică si terapie cu apă, este necesar să purtați un costum de baie. În cazul unui tratament facial, pentru rezultate optime, se recomandă ca domnii să se bărberească cu câteva ore înainte.  Pentru exfolieri corporale, este recomandat sa nu vă epilați cu 12 ore inainte de procedura. Este recomandat sa nu vorbiți în timpul terapiei și să vă lasați purtat/a Într-o călătorie de vis, relaxantă și odihnitoare.

TINUTA LA SPA

Membrii/clientii ocazionali vor purta în zona saunelor, bazinelor kneipp din centrul spa costume de baie adecvate, iar persoanele de sex feminin au obligația de a-și acoperi bustul. Este interzisă intrarea membrilor şi/sau invitaţilor acestora cu pantofi de stradă.

 

VITALIS ARIA: Nuditatea nu este permisă în Aquila Spa, pentru confortul tuturor oaspeților nostri, vă rugam să utilizați pestemal în jurul corpului în zona umedă. Nu se recomandă să utilizati saunele sau celelalte facilităti Spa sub influența băuturilor alcoolice. Se recomandă dus înainte și după folosirea piscine/ciubăr cât și pentru intraile la ședințele de saună. Folosiți sauna cu moderație, în ședințe de aproximativ 15 min. alternând cu dusuri reci și/sau folosind gheață din fântâna special amenajata în proximitatea saunelor.

STARE DE SĂNĂTATE : Vă rugăm să informați terapeuții aflați la dispoziția dumneavoastră în legătură cu orice problemă de sănătate, alergie, accident suferit care ar putea influența tratamentul sau utilizarea facilitaților oferite în Centrul SPA. La sosire veți fi rugat să completați pe propria răspundere un chestionar privind starea dumneavoastră de sănătate.  Aquila Spa nu își asumă nici o responsabilitate în cazul unui accident cauzat de o condiție medicală nedeclarată în chestionarul de sănătate.

Administrația Centrului Aquila Spa nu-și asumă răspunderea pentru înrăutățirea stării de sănătate a dumnevoastră ca urmare a nerespectării regulilor de utilizare a echipamentelor și a facilitatilor oferite de Centrul Aquila SPA. Administrația Centrului Aquila SPA nu își asuma răspunderea pentru daunele pricinuite sănatății si/sau bunului dumneavoastră în urma acțiunilor ilegale a unor terțe persoane. Vă recomandăm să efectuați un examen medical înainte de începerea procedurilor în cadrul Centrului Aquila SPA deoarece, în mod evident și personal, sunteți singurul responsabil de sănătatea dumneavoastră.

În cazul folosirii saunei, vă rugăm să efectuați un control medical de specialitate pentru a nu va afecta sănătatea.

Verificați înainte de a începe orice procedură care sunt contraindicațiile și întrerupeși imediat orice procedură din momentul în care simtiți un disconfort, dureri, stări de greațaă, ameteli, etc.

În cazul în care doriți să rezervați și să beneficiați de masaj sau impachetări (indiferent de tipul și durata acestora) vă rugăm să comunicați personalului din cadrul salonului de masaj dacă suferiți de vreo afecțiune care poate fi agravată în timpul acestor proceduri. Personalul din cadrul salonului de masaj poate refuza un client care suferă de anumite afecțiuni, dacă acesta consideră că procedurile

de masaj ar putea agrava aceste afecțiuni. Administratia Centrului SPA nu își asumă răspunderea în cazul agravării unor afecțiuni produse în urma procedurilor de masaj sau impachetări, dacă clientul nu a adus la cunoștința personalului acest aspect.

 

REGULI PENTRU FOLOSIREA PISCINEI ( in curs de modernizare )

Dusul este obligatoriu înainte de intrarea in piscina

Alergarea în zona piscinei și săriturile în apă sunt interzise. Introducerea articolelor gonflabile in piscină este interzisă.

Adâncimea piscinei este de 140 cm.

Folosirea costumului de baie este obligatoriu. 

Nu folosiți produse cosmetice (creme, uleiuri de corp, etc.) sau de ingrijire corporală înainte de intrarea în piscină.

Semnalați conducerii orice aspect care implică lipsa siguranței sau încălcarea regulilor din centrul spa.

Clienții trebuie să își asume riscul pentru orice accidentare suferită în timpul utilizării piscinei. Există riscul de a aluneca și a cădea. Suprafetele ude pot fi foarte alunecoase. Aveti grija la intrarea si iesirea din zona piscinei.

Este interzis accesul persoanelor care suferă de boli contagioase sau episoade de boală infecțioasă, precum răceală sau gripă, tăieturi, conjunctivită sau orice altă problemă de sănătate care poate dăuna persoanelor din jur.

Respectati mereu regulile de siguranta in piscina.

Este interzis accesul cu alimente in zona piscinei.

Țineti articolele de îmbrăcăminte sau bijuteriile departe de jeturile rotative sau alte componente în miscare.

 

REGULI PENTRU FOLOSIREA CIUBĂRULUI ( in curs de modernizare )

Dusul este obligatoriu inainte de intrarea in ciubăr.

Alergarea in zona ciubprului și săriturile în apă sunt interzise.

Echipamentul adecvat este obligatoriu.

Nu folositi produse cosmetice (creme, uleiuri de corp, etc.) sau de îngrijire corporală înainte de intrarea în ciubăr.

Clienții trebuie să își asume riscul pentru orice accidentare suferită în timpul utilizării ciubărului. Există riscul de a aluneca și a cădea. Suprafetele ude pot fi foarte alunecoase. Aveti grija la intrarea si iesirea din zona ciubărului.

Este interzis accesul persoanelor care suferă de boli contagioase sau episoade de boală infecțioasă, precum răceală sau gripă, tăieturi, conjunctivită sau orice altă problemă de sănătate care poate dăuna persoanelor din jur.

Respectati mereu regulile de siguranta în ciubăr.

Este interzis accesul cu alimente în zona ciubărului.

REGULI PENTRU FOLOSIREA SAUNEI 

Pentru folosirea SAUNEI este OBLIGATORIU să dispuneti de papuci si prosop costum de baie, iar cu titlul exceptional se pot folosi pestemaluri in cazul in care nu exista costum de baie  . În caz contrar, este interzis accesul in saună. Sauna este destinata persoanelor peste 16 ani.

Clientii folosesc aceasta dotare a Centrului SPA pe propriul risc.

Adresati-va cu incredere personalului din Centrul SPA daca aveti nevoie de ajutor.

Recomandam ca sauna sa nu fie utilizata de:

-Persoane aflate sub observatie medicală sau care suferă de probleme cronice de sănătate;

-Persoane aflate sub influenta alcoolului, substantelor stimulante sau a medicatiei antidepresive;

Respectați mereu regulile de siguranță și fiti amabili cu cei din jur.

Semnalati conducerii orice aspect care implică lipsa sigurantei.

Nu folosiți produse cosmetice (creme, uleiuri de corp, etc.) sau de îngrijire corporală în saună.

Din respect pentru ceilalti oaspeți cât și pentru propria protecție, cei care folosesc sauna sunt rugați să se aseze pe prosop pentru a evita contactul corpului transpirat cu bancile de lemn; nu recomandăm costumul de baie din fibre sintetice;  

Papucii si halatele se vor lasa afară, la intrarea în saune.

Uleiul aromat din sauna se pune numai în apa din vas și aceasta se toarna pe pietre, NICIODATA NU TURNATI ULEI DIRECT PE PIETRE! Solicitați personalului SPA ajutor daca aveti nevoie .

Expunerea prelungită in saune poate cauza greață, amețeli și leșin. Timpul rezonabil de folosire a saunelor este de 10 minute și se recomanda a nu se depăși 30 minute.

Specialiștii nu recomandă utilizarea saunelor de către persoanele cu una dintre urmatoarele stari de sănătate: femeile însărcinate, tensiune arterială mica sau mare, afecțuni cardiovasculare sau bronhopulmonare severe, sub influența băuturilor alcoolice, anticoagulantelor, antihistaminicelor, vasoconstrictorilor, vasodilatatorilor, stimulantelor, narcoticelor sau a tranchilizantelor.

Persoanele care simt amețeală sau leșin trebuie să părăsească sauna imediat.

Nu utilizati sauna imediat dupa un antrenament intens sau după efectuarea unei activitati solicitante.

Toate bijuteriile din metal (aur, argint, etc) trebuie scoase înainte de a intra în saună, inclusiv lentilele de contact. Daca purtati lentile de contact acestea trebuie scoase inainte de a intra in saune

Hidratarea este foarte importantă: vă recomandam sa beți apa înainte de a intra în saune și mai ales după.

CITITI INSTRUCȚIUNILE DE FUNCȚIONARE A SAUNEI ÎNAINTE DE UTILIZARE afișate în zona saunei.

 

Toți clienții sunt rugati să se poarte în mod respectuos unii față de ceilalti și față de personal pentru a nu provoca situatii neplacute care se pot solda cu daune morale sau fizice (violenta fizica, insulte, afectarea emotionala a altor membri).

AQUILA SPA își rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament și se obligă să aducă la cunoștința clienților regulamentul în formă actualizată prin afișarea acestuia în interiorul Centrului Spa  și prin punerea la dispoziție în formă scrisă pe site-ul oficial.